Proiectul de lege a fost adoptat marţi de către Senatul Statelor Unite, după ce a trecut de Camera Reprezentanţilor în urmă cu câteva zile. Textul reautorizează programe-cheie din cadrul securităţii naţionale care expiraseră la începutul săptămânii. "Mă bucur că Senatul a adoptat în cele din urmă Legea libertăţii (USA Freedom Act). Legea protejează libertăţile civile şi securitatea naţională", a subliniat Obama într-un mesaj postat pe Twitter imediat după ce a promulgat documentul.
Într-o declaraţie separată, el le-a reproşat anterior congresmenilor "întârzierea inutilă şi discontinuitatea de neiertat a autorităţilor importante în domeniul securităţii naţionale" din zilele de dinaintea adoptării legii.
"Administraţia mea va acţiona rapid pentru a se asigura că profesioniştii noştri în domeniul securităţii naţionale au din nou întregul set de instrumente vitale de care au nevoie pentru a continua să protejeze ţara", a declarat preşedintele.
Legea pune capăt capacităţii Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA) de a colecta şi stoca metadate - numere de telefon, data şi ora convorbirii - a milioane de americani care nu au legătură cu terorismul.
Ea mută responsabilitatea stocării datelor la campaniile de telefonie, permiţând autorităţilor să acceseze aceste informaţii numai în baza unui mandat emis de către tribunalul antiterorist secret care identifică o anumită persoană sau un anumit grup de persoane ca suspecte de legături cu terorismul.
"Este un moment istoric", a declarat senatorul Patrick Leahy, iniţiatorul democrat al legii, după ce textul a fost adoptat cu 67 de voturi la 32, catalogând textul drept "prima revizuire majoră a legilor privind suravegherea guvernamentală din ultimii câţiva zeci de ani".
Votul a avut loc în urma câtorva zile de dezbatere aprinsă între republicani, împărţiţi între sprijinirea unor măsuri dure în lupta împotriva terorismului şi necesitatea protejării vieţii private, în urma dezvăluirilor fostului consultant NSA Edward Snowden, în 2013, cu privire la amploarea colectării datelor în masă.