În cazul în care persoanele fără adăpost nu pot dovedi statutul 3G ( acronim în germană de la "geimpft", "genesen" şi "getestet", care înseamnă "vaccinat", "vindecat" și "testat negativ"), angajații de la metrou îi vor putea da afară de pe peroane.
Anunțul a venit după impunerea unor noi restricții. Acestea se aplică mai nou și transportului în comun, iar oamenii care nu au certificat verde nu-l mai pot folosi, anunță presa din Germania, citată de EFE.
Vestea a dezlănțuit un val de critici la adresa guvernului orașului-stat Berlin. Temperaturile sunt în scădere în Germania, ajungând în jurul valorii de 0 grade, iar metroul este singurul loc unde oamenii străzii se puteau adăposti.
„Suntem conștienți de faptul că situația persoanelor fără adăpost este deosebit de dificilă în timpul pandemiei”, a declarat pentru cotidianul Tageszeitung senatorul pentru afaceri sociale Elke Breitenbach. El a subliniat, însă, că legea privind protecția împotriva infecțiilor trebuie respectată, iar persoanele fără adăpost au opțiunea de a face teste gratuite în adăposturile de urgență, care se deschid după ora 20:00.
În plus, a subliniat el, la Berlin se desfășoară o campanie amplă, care oferă opțiuni de vaccinare persoanelor fără adăpost, fie în cabinetele medicilor de familie, fie la diferite puncte de vaccinare.
Și reprezentanții companiei de transport public au explicat că „legile nu prevăd excepții pentru persoanele fără adăpost”, dar au subliniat că intenționează să acționeze „cu grijă” în tratamentul „persoanelor deosebit de vulnerabile”. Totodată, s-a mai clarificat că oamenii fără adăpost, care nu au statut 3G, vor putea merge în centre speciale din capitală.