Potrivit sursei citate, circulara prevede interdicția utilizării telefoanelor mobile în timpul orelor, subliniind că acestea reprezintă "un element de distragere a atenției proprii și a celorlalți și o lipsă de respect față de profesori, pentru care prioritară este restituirea autorității", relatează HotNews.ro.
"Interesul elevilor și studenților, pe care trebuie să-l protejăm, este să stea în clasă pentru a învăța. Telefonul distrage atenția elevilor, nu le permite să urmărează lecțiile în mod profitabil și este, de asemenea, o lipsă de respect față de figura profesorului, pentru care prioritară este restituirea autorităţii. Interesul comun pe care intenționez să-l urmăresc este cel al unei școli serioase, care prioritizează din nou învățarea și angajamentul”, afirmă ministrul Giuseppe Valditara.
Școala trebuie să fie locul în care talentele și creativitatea tinerilor să fie scoase în evidență, nu anulate de abuzurile repetate în folosirea telefoanelor mobile.
„Circulara nu introduce sancțiuni disciplinare, facem apel la simțul responsabilității.De asemenea, invităm școlile să asigure respectarea normelor în vigoare și să promoveze, dacă este cazul, completări mai stricte la regulamente și pacte de coresponsabilitate educațională, pentru a împiedica efectiv utilizarea necorespunzătoare a acestor dispozitive"., se mai arată în documentul citat.
Altfel spus, utilizarea telefoanelor mobile și a altor dispozitive electronice poate fi evident permisă, la autorizația profesorului, și prin respectarea regulamentelor școlii, în scopuri educaționale, incluzive și de formare, și în sfera obiectivelor Planului Național de Şcoală Digitală (PNSD) și de "cetățenie digitală".
Un sondaj recent al Comisiei a VII-a a Senatului a scos în evidență și efectele nocive pe care utilizarea neglijentă a dispozitivelor electronice le poate avea asupra concentrării, memoriei și spiritului critic al tinerilor.
Riscurile pentru sănătatea copiilor care pot decurge din folosirea continuă a telefoanelor mobile sunt evidențiate în raportul final, distribuit ca atașament la circulară, al anchetei de constatare realizată în legislatura trecută de Comisia a VII-a a Senatului: "Impactul tehnologiei digitale asupra elevilor, cu referire specială la procesele de învățare".