Mii de oameni au protestat în Republica Moldova, după anularea votului pentru Primăria Chişinăului, mișcare care a atras critici dure dinspre SUA și UE.
Printre protestatari, o femeie cu o poză dublă, lipită pe o pancartă, a reușit să atingă o coardă sensibilă în Republica Moldova, dar și în România.
Prima imagine surprinde o familie mare, așezată la masă. A doua surprinde doar un cuplu, la masa goală. Explicația: copiii și nepoții au plecat în Europa, la muncă.
Jurnalista Natalia Morari a vorbit cu protestatara respectivă. ”Toata Moldova in doar doua fotografii. Aceasta este Teodora Stancea din Dobrogea. Azi mai multi au postat poze cu ea. Doamna Teodora s-a apropiat de mine dupa protest si am reusit sa discutam. Acest colaj este povestea familiei ei: copiii au plecat in Anglia si Italia, cu tot cu nepotii. In doar doi ani din toata familia in tara au ramas doar doi. Povestind istoria ei, n-a mai rezistat si a inceput sa planga. As dori ca acesta poza sa-si tipareasca domnul Plahotniuc, s-o puna pe masa si de fiecare data cand va porni Prime, Canal 2, Canal 3 sau Publika TV si va asculta despre Arena Chisinau, drumuri si stabilitate, sa se uite la ea si sa-si aminteasca de doamna Teodora Stancea si alte sute de mii ca ea. #rezist”, a scris Natalia Morari pe pagina sa de Facebook.