După ce și-a împușcat mortal soțul, aflat pe patul de spital, femeia s-a baricadat în salon, unde a stat câteva ore. Femeia a povestit că, în urmă cu trei săptămâni, soțul ei a pus-o să îi promită că îl va ajuta să moară dacă starea de sănătate nu i se îmbunătățește.
„Este în mod evident o situație complicată. Soțul ei era în fază terminală, așa că ea era deja în depresie. Scopul era să o facă el, însă nu mai avea putere, așa că ea a dus planul la capăt”, a precizat Jakari Young, șeful Departamentului de Poliție din Daytona Beach.
Starea de sănătate a bărbatului a continuat să se deterioreze, așa că femeia l-a împușcat în cap. Și ea plănuise să se împuște, însă nu a reușit să ducă planul până la capăt.