Daniela Greene a mințit FBI în legătură locul în care se deplasează și l-a avertizat pe noul soț că este în curs de investigare, potrivit dosarului instanțelor federale.
Bărbatul cu care s-a căsătorit Greene nu era un terorist obișnuit - este vorba despre Denis Cuspert, un rapper german transformat în recrutor ISIS, a cărui influență crescândă l-a pus pe radarul autorităților de combatere a terorismului de pe două continente. În Germania, Cuspert a fost cunoscut după numele de scenă, Deso Dogg. În Siria, el era cunoscut sub numele de Abu Talha al-Almani. El l-a lăudat pe Osama bin Laden într-o melodie, l-a amenințat pe fostul președinte Barack Obama că „îi va tăia gâtul” și a apărut în videoclipuri de propagandă, inclusiv unul în care ținea în mână capul unui om.
La doar câteva săptămâni de la căsătoria cu Cuspert, Greene și-a dat seama că a făcut o greșeală teribilă. A fugit înapoi în SUA, unde a fost imediat arestată și a fost de acord să coopereze cu autoritățile. A pledat vinovat la acuzația de mărturie mincinoasă într-un caz care implică terorism internațional și a fost condamnată la doi ani într-o închisoarea federală. A fost eliberată vara trecută.