Krasnoselski a făcut aceste afirmații într-un mesaj adresat deputaților din Sovietul Suprem al autoproclamatei republici transnistrene, subliniind că, în cazul în care "coridorul verde" va fi pus în aplicare, Transnistria va deveni din nou "o zonă fierbinte" pe hartă.
Totodată, liderul transnistrean separatist spune că a avut parte de "înțelegere' din partea președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, în privința formatului de pacificare, care în opinia lor "nu trebuie schimbat'.
În luna octombrie anul trecut, fostul ministru moldovean al apărării, Anatol Șalaru, anunța că Republica Moldova și Ucraina sunt pregătite să ofere un coridor verde pentru retragerea armamentului și militarilor ruși care staționează ilegal în regiunea transnistreană. Șalaru aprecia că acest coridor poate fi realizat pe cale terestră, prin traversarea teritoriului ucrainean, pe cale aeriană, folosind aeroportul de la Mărculești, sau pe cale maritimă, prin portul Giurgiulești.
Imediat după acest anunț, vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezentant special pentru Transnistria al președintelui Rusiei, a atenționat că autoritățile de la Kiev și Chișinău "au uitat să se consulte cu Moscova și Tiraspolul'' cu privire la retragerea trupelor ruse din Transnistria.
În regiunea separatistă transnistreană se află cel mai mare depozit de arme din Europa de Est, construit în 1940 în satul Cobasna, situat la circa 200 de kilometri de punctul de trecere al frontierei Leușeni-Albița. Cobasna se află permanent pe lista de "alarme roșii" a OSCE. În depozit se află armamentul fostei Armate a 14-a rusești, dar și arme care au aparținut fostei Republici Democrate Germane (RDG) și fostei Cehoslovacii.