John Key a declarat că doreşte să organizeze un referendum pe această temă în 2015. "Sunt, evident, un susţinător fervent al schimbării", a declarat el pentru Radio Live, potrivit mediafax.ro.
Anterior, premierul a declarat că frunza de ferigă argintie, emblema echipei naţionale de rugby, trebuie să ocupe un loc important pe drapelul naţional. Frunza de ferigă este simbolul naţional al Noii Zeelande, asemenea frunzei de arţar din Canada, a explicat John Key.
Drapelul actual, care, pe un fond albastru conţine steagul Union Jack şi patru stele roşii, a fost folosit pentru prima dată în 1869 şi adoptat oficial în 1902. Cei care doresc păstrarea formei actuale a drapelului afirmă că numeroşi neozeelandezi au murit pentru a-şi proteja steagul şi că schimbarea le-ar dezonora memoria.