Preşedinta Coreea de Sud, Park Geun-hye, este implicată într-un scandal de corupţie izbucnit de câteva săptămâni, care o are în centru pe o apropiată a sa, Choi Soon-Sil, arestată la începutul lunii noiembrie pentru fraudă şi abuz de putere.
Un purtător de cuvânt al preşedintei sud-coreene a anunţat recent că aceasta şi-a angajat un avocat pentru a ţine legătură cu anchetatorii care au cerut audierea sa. Ar fi prima audiere a unui preşedinte sud-coreean în exerciţiu, scrie Hotnews.ro.
Choi Soon-Sil este acuzată că şi-a folosit influenţă asupra prietenei sale, Park Geun-hye, pentru a forţa mari companii, inclusiv Samsung, să ofere fonduri pentru fundaţii discutabile, sume pe care le folosea apoi în scopuri personale.
Samsung ar fi plătit 15,8 milioane de euro pentru una dintre aceste fundaţii, precum şi 2,8 milioane de euro lui Soon-Şil, pentru ca fiica prietenei preşedintei să facă în Germania cursuri de călărie.
Anchetatorii l-au interogat deja, în acest caz, pe moştenitorul Samsung, Lee Jae-Yong.