Într-un raport publicat duminică dimineaţă, șeful Administraţiei Militare Regionale Donețk a precizat că decesul a fost înregistrat la Bahmut, anunță Rador.
De la începutul invaziei la scară largă, în regiunea Doneţk au fost ucişi 1.358 de civili, iar alţi 3.034 au fost răniţi. Acest bilanţ nu include victimele din Mariupol şi Volnovaha, localităţi aflate sub ocupaţie.
Şeful Consiliului Regional Dnipropetrovsk, Mikola Lukaşuk, a raportat că noaptea de 11 spre 12 februarie a fost marcată de alerte de raid aerian, însă nu au avut loc bombardamente ruseşti.
Cu toate acestea, potrivit oficialului, ruşii au trimis drone să atace regiunea, însă aparatele de zbor au fost doborâte de forţele ucrainene. "Dronele inamice care au zburat spre noi au fost doborâte de forțele de apărare antiaeriană în drum spre regiunea Dnipropetrovsk" - a menționat oficialul. Lukaşul a transmis recunoștință apărătorilor ucraineni "pentru fiecare minut de pace și liniște".