Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a calificat vineri drept „inacceptabil" asediul Israelului asupra Fâşiei Gaza și l-a comparat chiar cu blocada Leningradului, de aproape trei ani, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Liderul de la Kremlin a comparat asediul asupra Gaza cu blocada nazistă asupra Leningradului (Sankt Petersburg, n.r.) din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în discuțiile cu jurnaliștii din Kârgâzstan. Putin se află vineri în prima sa vizită oficială în străinătate de cînd Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele său, în martie acest an.
Putin a declarat că Israelul a fost supus unui "atac de o cruzime fără precedent" şi că are dreptul să se apere, relatează Reuters. În același timp, președintele rus a precizat că vărsarea de sânge trebuie să înceteze, avertizând că un atac terestru ar duce la "consecinţe grave pentru toate părţile".
Israelul este acum pe cale să facă ceva "comparabil cu asediul Leningradului din timpul Marelui Război Patriotic", a mai declarat Putin jurnaliştilor din Kârgâzstan, potrivit Reuters.
„I-am auzit pe unii spunând că ar putea fi luate măsuri militare și nemilitare împotriva Gazei. Sunt asemănătoare cu blocada de la Leningrad din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Înțelegem unde se poate ajunge cu așa ceva, în opinia mea, acest lucru este inacceptabil”, a declarat Putin.
PUTIN: "I hear some say that there may be military and non military measures taken against Gaza, similar to the blockade of Leningrad during World War II. We understand where that goes, and this is unacceptable." pic.twitter.com/9b6Y1Bpt7Y
— COMBATE |🇵🇷 (@upholdreality) October 13, 2023
Putin se referă la Marele Război Patriotic împotriva Germaniei, cum e declarat de regimul său, și a făcut mai multe comparații cu perioada celui de-al Doilea Război Mondial de când a invadat Ucraina, la 24 februarie 2022, invocând „demilitarizarea și denazificarea” acesteia. Cu toate că, în Ucraina, Putin a ordonat distrugerea mai multor orașe. Mariupol, de exemplu, a fost ras de pe fața pământului, după bombardamentele devastatoare și cele două luni de asediu până la ocuparea la sfârșitul lunii aprilie 2022, după rezistența celor din batalionul Azov și din trupele ucrainene. În două luni de asediu au fost uciși peste 20.000 de civili în Mariupol.
Asediul Leningradului (8 septembrie 1941 - 27 ianuarie 1944) a fost o blocadă asupra oraşului Leningrad (Sankt Petersburg) din Uniunea Sovietică de către forţele armate germane şi finlandeze.
Acţiunea deliberată a Wehrmachtului de a extermina prin înfometare oraşul Leningrad, a lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi din rândul populaţiei civile în 1944, reamintește historia.ro. Asediul asupra Leningrad a durat 872 de zile, până când Germania a fost obligată să se retragă. Asediul a provocat moartea a sute de mii de locuitori, majoritatea din cauza foametei, a bolilor şi a bombardamentelor artileriei germane. În iulie 1942, după 11 luni de blocadă, sute de mii de ruși muriseră, populația de 2,3 milioane ajunsese la 775.000.
Populaţia Leningradului a suferit enorm în perioada asediului de aproape trei ani, în special în timpul primei ierni. Au fost întrerupte toate utilitățile, apă, gaze, curent, iar frigul cumplit, foametea și bolile au făcut ravagii. S-au redus stocurile de alimente, muniţie şi combustibil, mai mult și după ce un depozit de alimente din oraș a fost bombardat în septembrie 1941. Totul a fost raționalizat. Punctul critic a fost atins în septembrie-noiembrie 1941 , perioadă în care Leningradul a fost complet izolat. Iar oamenii primeau în jur de 250-350 de grame de pâine, cu diferențe între muncitori - 375 de grame și ingineri - 250 de grame, iar copiii - 125 de grame.