Negocierile continuă şi delegaţia noastră depune mari eforturi şi arată mult mai multă bunăvoinţă decât omologii noştri ucraineni, a declarat într-o conferinţa de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Condiţiile Rusiei sunt „extrem de clare, au fost enunţate şi aduse complet în atenţia negociatorilor ucraineni”, a adăugat acesta.
Între timp, bombardamentele rusești au terorizat marile orașe ucrainene. În Kiev încă un bloc de locuințe a fost distrus, iar în sud Mariupolul se transformă în ruine. Noaptea trecută, teatrul orașului a fost bombardat unde se adăposteau cel puțin o mie de oameni, adulți și copii. Cel puţin o persoană a fost ucisă şi trei rănite după ce rămăşiţele unei rachete doborâte au lovit o clădire rezidenţială din Kiev.
Propaganda făcută de Putin neagă lovitura și acuză Kievul că pregătește un atac chimic. Rusia își intensifică presiunea militară în zona Mării Negre, spun înalți oficiali ai SUA. Ei au în vizor și Odesa, însă nu pot ataca până nu trec de Nikolaev.