Rusia a fost acuzată că foloseşte o combinaţie de forţe militare convenţionale şi neoficiale, atacuri cibernetice, propagandă şi alte tactici indirecte. Luna trecută, autorităţile de la Helsinki şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu ceea ce consideră ca fiind o intensificare a propagandei Kremlinului în Finlanda.
Jori Arvonen, subsecretar finlandez de stat pentru Afaceri Europene, a declarat că discuţia privind înfiinţarea acestui centru s-a purtat cu Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, Suedia şi statele baltice, dar şi cu oficiali UE şi NATO.