Natalia Fileva era cea de-a patra cea mai bogată femeie din Rusia.
În decembrie 2018, Natalia Fileva blama în mod public corpuția din Rusia, spunând că funcționarii iau mită. ”Ei nu fac afaceri, trebuie să vorbim despre lupta împotriva corupției și aș vrea să îi întreb de unde au bani pentru costumele și pantofii lor? Fiecare dintre ei au un costum care costă cel puțin 1000 de dolari”, spunea ea atunci.
Conform The Sun, averea estimată a ei se ridică la 500 milioane de dolari.
Natalia Fileva era numită ”Doamna de fier” a aviației rusești. Aceasta avea 55 de ani.
Femeia de afaceri era co-proprietar al S7 Group, cea mai mare companie aviatică privată din Rusia și a doua ca mărime după Aeroflot.
Natalia Fileva s-ar fi aflat în avion cu tatăl său și mergeau în Germania pentru ca acesta să primească un tratament medical.
Fileva era căsătorită cu președintele S7 Group, Vladislav Filev. Cei doi aveau patru copii, dintre care unul era adoptat.
Natalia Fileva și soțul său au dobândit controlul companiei Siberia Airlines, după ce Uniunea Sovietică s-a prăbuși. După aceea, numele companiei a fost schimbat în S7 Group. Per total, flota S7 cuprinde 96 de avioane care efectuează zboruri în 181 de orașe din 26 de țări.