Şefa democraţilor în Congresul american Nancy Pelosi dă asigurări că acesta dispune de suficiente probe pentru a-l destitui pe Donald Trump, la începutul unei săptămâni cruciale în perspectiva deschiderii în Senat a unui proces împotriva preşedintelui Statelor Unite, relatează AFP.
”Noi credem că există suficiente probe în vederea destituirii preşedintelui”, a declarat duminică, la postul ABC, aleasa din California.
Donald Trump şi-a exprimat iritarea faţă de această procedură de destituire care-i afectează finalul mandatului.
”De ce aş trebui eu să am stigmatul «impeachement»-ului lipit de numele meu, dacă nu am făcut NIMIC rău?”, a tunat duminică locatarul Casei Albe pe Twitter.
El a atacat din nou opoziţia democrată, cerând ca ”nervoasa Nancy” Pelosi şi Adam "Schiff vicleanul”, care a supervizat ancheta împotriva lui Trump, să fie audiaţi ca martori.
Într-un tweet ulterior, Trump a apreciat că scandalul trebuie închis fără proces, apreciind că orice procedură în Senat va oferi o credibilitate necuvenită acestei ”vânători de vrăjotoare” împotriva sa a democraţilor.
Nancy Pelosi a dat vineri undă verde trimieterii actului inculpării lui Donald Trump în Camera superioară a Congresului, după mai multe săptămâni de înfruntări cu republicanii, deschizând astfel perspectiva unei proceduri de destituire iminentă.
Ea a confirmat duminică faptul că se întâlneşte cu membrii partidului marţi pentru a stabili calendarul.
Locatarul Casei Albe a devenit luna trecută al treilea preşedinte din Istoria Statelor Unite inculpat de Camera Reprezentanţilor - "impeached" în engleză - în scandalul ucrainean. El are puţine şanse să fie destituit în Senat, unde aleşii republicani, majoritari, îi rămân fildeli.
”Avem încredere în «impeachment». Şi credem că sunt suficiente mărturii pentru a-l destitui”, a dat asigurări, din contră, Pelosi, preşedinta democrată a Camerei inferioare a Congresului.
Aleşi republicani şi democraţi se înfruntă în alt subiect major - audierea lui John Bolton,un fost consilier în probleme de securitate naţională al lui Trump.
Bolton s-a declarat pregătit să depună mărturie în procesul împotriva lui Trump, cu condiţia să fie convocat în mod oficial de Senat. Or Trump a sugerat vineri, într-un interviu la Fox News, că ar putea împiedica audierea uneia dintre mâinile sale drepte, invocând ”privilegiul executiv”.
Nancy Pelosi nu a exclus, în cazul în care majoritatea republicană din Senat nu-l convoacă pe Bolton, ca acesta să fie audiat în camera Reprezentanţilor, majoritar democrată.
Democraţii îl acuză pe Donald Trump că a abuzat de puterea pe care o are prin faptul că a cerut Ucrainei să ancheteze cu privire la Joe Biden, un potenţial rival la preşedinţie în noiembrie.
Ei au adoptat prin vot, la 18 decembrie, în Camera Reprezenţailor, două articole de inculpare a lui Donald Trump cu privire la ”abuz de putere” şi ”obstrucţionarea bunului mers al activităţii Congresului”.