Mișcarea de protest a început la ora locală 18.00 și majoritatea stațiilor din centrul capitalei britanice au fost închise.
Călătorii au fost avertizați de vineri că funcționarea metroului va fi "afectată pe scară largă" duminică seară și întreaga zi de luni din cauza acestei greve, fiind posibilă o suprasolicitare a autobuzelor și transportului feroviar metropolitan.
Potrivit celor două sindicate care au lansat apelul la grevă, 900 de posturi "cruciale pentru securitatea stațiilor" au fost suprimate, iar propunerile pentru noi angajări nu sunt suficiente.
Greviștii denunță în special eliminarea ghișeelor de vânzare a biletelor în stații, înlocuite de distribuitoare automate.
"Această grevă va reprezenta un inconvenient major pentru călători și turiști", și-a exprimat regretul primarul Londrei, Sadiq Khan, pe pagina sa de Facebook.