Între patru și zece drone kamikaze au fost reperate înainte de a exploda sau de a fi interceptate și doborâte.
Rețelele ruse de socializare sunt inundate cu filmări în care mai multe drone par a survola Moscova, potrivit biziday.
În altele sunt vizibile explozii și, potrivit unor informații, neconfirmate oficial, între patru și zece aparate de zbor fără pilot au fost folosite pentru atacarea capitalei ruse, marți dimineața, la puțin timp după ora șase.
Nu este clar câte dintre ele au fost interceptate de antiaeriana rusă, dar există cel puțin o filmare în care o dronă pare a exploda în aer, fără a fi vizibilă o rachetă de interceptare.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin a transmis că mai multe clădiri au fost lovite dar că pagubele sunt “minore” și “nimeni nu este grav rănit”. Agenția de stat RIA Novosti spune că rezidenții unei clădiri de locuințe din sudul orașului sunt evacuați. O altă filmare pare a arăta un bloc de 25 de etaje, care ar fi fost lovit la ora 4 dimineața.
Potrivit publicației ruse BAZA, o altă clădire, cu 14 etaje, a fost lovită de o dronă care purta trei dispozitive explozive, dar nu au detonat. Locuitorii au fost evacuați, iar geniștii au început deminarea.
Baza claims more than 10 UAVs have been shot down. 3/https://t.co/nKKv4swxQVhttps://t.co/XtuAiRdC7vhttps://t.co/6vTYMUvczM pic.twitter.com/gZyYZtSOmB
— Rob Lee (@RALee85) May 30, 2023