Cu o zi în urmă, armata rusă a declarat că a interceptat bombardiere B-52H deasupra mărilor Neagră şi Baltică, dar ministerul nu precizează unde are loc interceptarea din înregistrarea video publicată, relatează Agerpres.
Potrivit RIA Novosti, bombardierele americane nu au încălcat graniţa Federaţiei Ruse, iar avioanele ruseşti au efectuat interceptările în conformitate cu reglementările internaţionale.
La 17 iunie, trei bombardiere strategice B-52 Stratofortress au participat la zboruri transatlantice dus-întors de la o bază aeriană din Dakota de Nord în Europa, potrivit The Aviationist.
Cele trei aparate (60-0009/„HODOR51”, 61-0038/„HODOR52”, 61-0005/„HODOR53”) au traversat Atlanticul în două zboruri: HODOR 51-52 au ajuns primele în Marea Britanie, fiind urmate după aproximativ 30 de minute de HODOR53.
Primele două bombardiere s-au îndreptat apoi în direcţia sud-est spre România şi Marea Neagră, cel de-al treilea spre est, fiind observat deasupra oraşului Kiel, pe coasta Germaniei de la Marea Baltică.
Nu se ştie exact unde a zburat după aceea HODOR 53, dar aparatul a fost interceptat de aviaţia rusă în spaţiul aerian internaţional deasupra Mării Baltice (cel mai probabil nu departe de regiunea Kaliningrad, unde îşi au baza Su-27 Flankers pentru a efectua misiuni în caz de alertă), după care a revenit la baza sa CONUS (partea continentală a SUA).