Rudele celor 239 de pasageri şi membri ai echipajului se agaţă de speranţa pe care le-o oferă lipsa acestui semnal de urgenţă.
Teoretic, acest lucru poate fi explicat prin faptul că avionul Malaysia Airlines ar fi aterizat în siguranţă undeva, iar oamenii de la bord ar putea fi încă în viaţă.
Familiile pasagerilor au adresat guvernului din Malaysia o listă cu 12 de întrebaări despre dispariţia avionului, cele mai multe dintre ele fiind legate de radiobaliza care emite semnalul de localizare.
Radiobaliza de localizare a aeronavei, care este concepută special ca să se activeze în momentul impactului, nu poate fi dezactivată de piloţi sau de răpitori, în cazul deturnării avionului.
Ea este alimentată de baterii şi inaccesibilă membrilor echipajului. Prin urmare, această radiobaliză ar fi trebuit să se activeze automat.
Cu toate acestea, experţii contactaţi de CNN spun că, în cazul unei prăbuşiri în ocean, sistemul putea să se defecteze.
Există câteva explicaţii posibile: poate în momentul impactului radiobaliza s-a stricat sau poate antena ei s-a rupt de fuselaj.
Mai plauzibil este însă ca radiobaliza să fi fost activată, dar avionul s-a scufundat aşa de repede (în mai puţin de 50 de secunde) încât nu a mai avut timp să trimită primul semnal de urgenţă. Radiobalizele nu funcţionează sub apă.
Deocamdată nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu sistemul de localizare şi de ce nu a transmis niciun semnal de urgenţă.
Astfel, unele din rudele pasagerilor cred că avionul ar putea fi intact pe undeva, iar călătorii ar mai putea fi salvaţi.
Balizele emit un semnal electronic de urgenţă, ajutând astfel la localizarea epavei. Pentru că funcţionează pe bază de unde radio, ele nu funcţionează sub apă, precizează compania care le-a produs, Honeywell.
Cursa MH370 a avut patru balize de localizare. Două se aflau în zona unde erau ţinute şi vestele de salvare şi putea fi activate manual sau la contactul cu apa, una se afla în cabina piloţilor, iar alta era fixată lângă uşa din spate şi conectată la o antenă de pe partea de sus a avionului. Aceasta putea fi activată de pilot sau la impact, automat.
După ce este activată, o radiobaliză emite semnale scurte, codificate, pe 3 frecvenţe diferite, care pot fi recepţionate de avioanele care caută epava. Una din aceste frecvenţe, cea de 406 MHz, poate fi recepţionată şi de sateliţii geostaţionari. În cazul cursei Malaysia Airlines, nici acest semnal nu a fost detectat.