Halbe Zijlstra fusese convocat marţi după-amiază pentru a fi audiat în Parlamentul Olandei, dar a demisionat înaintea şedinţei, scrie Mediafax.ro.
Ministrul olandez de Externe a recunoscut luni că minţise în legătură cu întrevederea pe care a avut-o în anul 2006 cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Halbe Zijlstra afirmase în 2016 că întrevederea avusese loc în una din reşedinţele lui Vladimir Putin, precizând că liderul de la Moscova evocase planuri privind "Marea Rusie". Potrivit lui Zijlstra, Vladimir Putin ar fi declarat că din acest proiect ar urma să facă parte "Rusia, Belarusul, Ucraina şi ţările baltice", "ar fi frumos şi Kazahstanul".
Luni, ministrul olandez de Externe a admis că nu a fost la reşedinţa lui Vladimir Putin, nu s-a întâlnit cu liderul rus, explicând că afirmaţiile atribuite acestuia îi fuseseră transmise de altcineva.