"Ministrul de externe al Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, vizitează România în 9 martie 2015. In centrul vizitei de la Bucureşti se află convorbiri politice cu preşedintele Iohannis, cu primul ministru Ponta şi cu ministrul de externe Aurescu. Pe lângă schimburile politice, programul vizitei sale oferă şi posibilitatea de a cunoaşte şi aborda în discuţii relaţiile economice şi sociale dintre Germania şi România", anunţă un comunicat al Ambasadei Germaniei.
"Vizita la Sibiu permite o privire aprofundată în trecutul şi prezentul minorităţii germane din România. Pe lângă inaugurarea expoziţiei „Trecut şi prezent al minorităţii germane în România”, ministrul de externe va participa la manifestarea festivă a Forumului Democrat al Germanilor din România care sărbătoreşte 25 de ani de existenţă. El va rosti acolo alocuţiunea festivă în care va face referiri la minoritatea germană din România precum şi la politica privind minorităţile. Ministrul de externe va întâlni în România şi reprezentanţi ai economiei germane şi va participa la inaugurarea unei noi investiţii a unei firme germane", mai precizează comunicatul.