În cursul conversaţiei telefonice, cei doi miniştri au continuat discuţiile începute la Paris şi la Roma, care nu s-au soldat cu ajungerea la un numitor comun pe tema crizei ucrainene.
"Lavrov a avertizat în privinţa unor iniţiative pripite şi necugetate susceptibile să aducă prejudicii relaţiilor ruso-americane" şi să aibă "un efect de bumerang asupra Statelor Unite", a anunţat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Cei doi miniştri au decis să "continue să studieze problemele referitoare la criza politică acută" din Ucraina, potrivit comunicatului.
Preşedintele american, Barack Obama, a purtat la rândul său o coversaţie telefonică, vineri, cu omologul său rus, Vladimir Putin. Cei doi şefi de stat au discutat pe tema situaţiei din Crimeea, după ce Parlamentul local al acestei regiuni ucrainene a hotărât să organizeze un referendum privind alipirea la Rusia.
Anterior, preşedintele Obama a ordonat introducerea unor restricţii în eliberarea de vize pentru un anumit număr de oficiali acuzaţi că "ameninţă suveranitatea Ucrainei".
Casa Albă a admis că Statele Unite ar putea adopta şi alte sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi.
Statele Unite propun o mediere internaţională între Ucraina şi Rusia pe tema situaţiei din Crimeea (sud-estul Ucrainei), controlată, de facto, de forţe ruse.
Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, a anunţat că Washingtonul discută cu partenerii săi în privinţa formării unui grup de contact.
"Ne propunem ca Rusia şi Ucraina să se aşeze în jurul unei mese şi să discute. Există mulţi parteneri şi actori din cadrul comunităţii internaţionale care ar putea participa la aceste discuţii", a declarat Psaki.
"În prezent, Rusia este destul de izolată în comunitatea internaţională", a apreciat Psaki, adăugând că multe ţări au considerat că incursiunea forţelor ruse în Crimeea este "ilegală şi neadecvată".
Joi, preşedintele Obama a ordonat introducerea unor restricţii în eliberarea de vize pentru un anumit număr de oficiali acuzaţi că "ameninţă suveranitatea Ucrainei".
Casa Albă a admis că Statele Unite ar putea adopta şi alte sancţiuni împotriva unor oficiali ruşi.