Un militar a decedat şi alţi patru au fost răniţi într-un accident care a avut loc vineri, în timpul desfăşurării exerciţiului multinaţional "Saber Junction 14", în Centrul de Instruire din Hohenfels, Germania.
Potrivit unui comunicat al MApN, personalul medical al unităţii, aflat la faţa locului, le-a acordat militarilor accidentaţi primele îngrijiri medicale, însă, în ciuda tuturor eforturilor, plutonierul Adrian-Constantin Leu a decedat la scurt timp după producerea accidentului.
Ceilalţi patru răniţii sunt internaţi în unităţi medicale din Germania.
Adrian-Constantin Leu era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2001, era necăsătorit şi a participat la trei misiuni în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.
"Pe timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic, vehiculul de tip HMMWV în care se aflau cei cinci militari s-a răsturnat la intrarea pe un drum secundar. Cauzele producerii accidentului sunt cercetate de o comisie constituită la nivelul unităţii", se mai arată în comunicat.
"Ministrul Apărării naţionale, Mircea Duşa, transmite condoleanţe familiei plutonierului Adrian-Constantin Leu şi este permanent informat de evoluţia stării de sănătate a celor patru militari răniţi. Luni, 8 septembrie, în toate unităţile militare din Armata României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase în memoria subofiţerului care şi-a pierdut viaţa", se arată pe finalul comunicatului.