Aproape 11.000 de militari britanici au dezertat de la invadarea Irakului în 2003, potrivit unei statistici prezentate de Ministerul Apărării de la Londra, relatează The Daily Telegraph.
Ministerul britanic al Apărării susţine că dezertările sunt provocate de probleme personale, şi nu de condiţiile de război. Numai anul acesta au dezertat aproape 300 de militari britanici.
Statisticile prezentate de ministerul britanic dezvăluie că autorităţile militare nu au reuşit să îi localizeze pe dezertorii periculoşi. Liam Fox, ministrul Apărării al Guvernului din umbră, consideră că dezertarea militarilor britanici reprezintă o problemă continuă, într-un moment în care armata este suprasolicitată.