„Trump toată ziua”, a scris el, după care a adăugat un mesaj cu trei emoji-dragon, referire la faptul că el şi preşedintele american au „o energie de dragon”. Într-un alt mesaj a scris: „Asta ca să ştiţi în 2019 unde mă poziţionez”.
West a mai spus că „de acum înainte voi cânta cu nenorocita asta de şapcă pe cap”, în legătură cu accesoriul inscripţionat „Make America Great Again”, mesajul campaniei prezidenţiale a lui Donald Trump.
În luna decembrie, rapperul Pusha T - al cărui album „Daytona” din 2018 a fost produs de West - a spus la „The Daily Show” că West a încetat să mai poarte şapca. Pusha T a deschis accesoriul ca fiind „gluga Ku Klux a acestei generaţii”.
West şi-a explicat preferinţa pentru şapca MAGA: „Unul dintre lucrurile mele preferate dintre multele lucruri pe care le reprezintă şapca Trump este că oamenii nu îmi pot spune ce să fac pentru că sunt negru”.
În prima zi a anului, Kanye West a mai scris: „Negrii sunt 90% democraţi. Pentru mine, asta sună a control. Nu mă vor programa”.
Un sondaj al Pew Research Center a arătat că 90% dintre votanţii de culoare i-au susţinut pe democraţi la alegerile din toamna anului trecut.
Într-un alt mesaj, West a scris „2024”, făcând aluzie la ambiţia lui de a candida la preşedinţie, intenţie discutată în urmă cu câteva luni, potrivit The Guardian.
La începutul lunii octombrie, West s-a întâlnit cu Trump în Biroul Oval şi a ţinut un monolog despre relaţiile interrasiale, taxe, justiţie şi sănătate mintală. El a descris atunci şapca MAGA drept „pelerina lui Superman”.