Potrivit acesteia, tensiunile militare continuă să crească, încet dar sigur, în Europa de Est, în urma anexării Crimeii de către Rusia. Avioane de vânătoare și bombardiere rusești sunt în mod regulat interceptate în timp ce dau târcoale frontierelor aeriene ale vecinilor Rusiei.
Data desfășurării avioanelor americane nu a fost precizată, neexistând prea multe informații nici despre bazele care vor găzdui temutele F-22 Raptor, cel mai bun avion militar al forțelor aeriene americane, un avion invizibil de generația a cincea.
Cu toate acestea, având în vedere dispozitivul actual al Pentagonului în Europa, este probabil ca avioanele să fie instalate în Lakenheath (Marea Britanie), Aviano (Italia) și/sau Spangdahlem (Germania), trei baze americane care găzduiesc avioane de vânătoare (F-15 F-16) ale forțelor aeriene americane.
Potrivit generalilor americani, desfășurarea de F-22 în Europa va permite de asemenea organizarea antrenamentelor comune cu alte forțe aeriene, în special cu avioane Eurofighter.
Dezvoltat în 1983 de către Lockheed Martin, F-22 este 'nava-amiral' a flotei aeriene a SUA. Intrat în serviciu la sfârșitul anului 2005, acest tip de avion a participat la prima sa misiune de luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în 2014 și a efectuat câteva zeci de lovituri în Irak și Siria. Asigurând superioritate aeriană, F-22 este capabil să transporte arme de ultima generație aer-sol, bombe ghidate prin laser sau GPS.