Invitația a fost adresată luni seara, în timpul unei teleconferințe între cei patru lideri, precizează sursa citată.
Purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert, a declarat că discuțiile de luni seara au vizat punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în acordurile de la Minsk din 12 februarie și progresele realizate în procesul de reglementare pașnică a conflictului din estul Ucrainei.
Potrivit unui comunicat difuzat de Palatul Elysée, citat de AFP, cei patru lideri au constatat unele 'progrese' în soluționarea crizei ucrainene, dar au subliniat că situația trebuie încă 'ameliorată'.
Conform aceluiași comunicat al președinției franceze, Merkel, Putin, Poroșenko și Hollande au convenit să solicite Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) 'să joace un rol mai direct în ceea ce privește respectarea regimului de încetare a focului și retragerea armelor grele' de pe linia frontului și, în același timp, să informeze zilnic în legătură cu acest proces.
Mai multe pe Agerpres