Presa tabloidă britanică a lansat ipoteza că Harry și Megan Markle ar fi stabilit ca naşterea primului lor copil să aibă loc la domiciliul lor, încălcând astfel tradiţia ca mașterile din familia regală a Marii Britanii să aibă loc în aripa privată a Spitalului St Mary din Londra.
'Ducele şi ducesa de Sussex sunt foarte recunoscători pentru felicitările pe care le-au primit din întreaga lume în timp ce se pregătesc să-şi întâmpine bebeluşul', se arată în comunicat.
'Alteţele lor regale au luat decizia de a păstra private detaliile privind pregătirile pentru naşterea bebeluşului lor', a anunțat, joi, un comunicar al Casei Regale, citat de The Sun. .
Mai mult, Megan și Harry nu vor urma exemplul fratelui său Wiliiam și a soției sale Kate, de a prezenta presei bebelușul, la scurt timp după naștere, însă o şedinţă foto, cu un grup restrâns de jurnaliști, a fost stabilită la câteva zile după naştere.