De asemenea, Biden l-a acuzat pe rivalul republican Donald Trump că s-a înclinat în faţa Rusiei şi, la puţin peste două săptămâni după ce l-a făcut pe Vladimir Putin "SOB nebun" (de la "son of a bitch", "pui de lele" n.r.), a spus că are un mesaj pentru preşedintele rus despre Ucraina: "Nu vom pleca".
"Chiar dacă Roosevelt era un om bolnav într-un scaun cu rotile, el a ridicat America din Depresiune; Biden, pe de altă parte, este un individ fără minte, cu dizabilităţi mintale, care şi-a propus să târască omenirea în iad", a scris Medvedev pe reţeaua X.
"Roosevelt împreună cu aliaţii, inclusiv URSS, au luptat pentru pace; în schimb, Biden încearcă în mod activ şi persistent să înceapă Al Treilea Război Mondial", a adăugat el.
"Roosevelt lupta împotriva fasciştilor, dar Biden luptă pentru ei", a mai scris Medvedev în limba engleză. "El este ruşinea Statelor Unite!", a adăugat Medvedev.
Reamintim că acesta a deținut funcția de preşedinte al Rusiei în perioada 2008-2012, iar acum este vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.