Ministrul apărării din Ungaria a dat ordin de mobilizare pentru o parte din rezerviştii voluntari pentru a ajuta la gestionarea "crizei migraţiei în masă", informează sâmbătă MTI, preluată de Reuters.
Istvan Simicsko a luat această decizie la solicitarea şefului statului major ungar. Rezerviştii vor fi folosiţi în principal pentru a asigura personalul garnizoanelor lăsate goale de militarii desfăşuraţi la frontieră, dar ar putea avea şi alte îndatoriri, scrie agenţia de presă ungară.
Ungaria este angrenată într-un tot mai temperamental război al declaraţiilor cu vecinii săi sudici, în condiţiile în care Serbia şi Croaţia se luptă să facă faţă valului de migranţi care fug din Orientul Mijlociu de război şi sărăcie şi încearcă să tranziteze regiunea pentru a ajunge în vestul Europei, scrie Reuters.