Măsura a fost luată de primarul socialist Anne Hidalgo, care a declarat că, în acest fel, va fi redusă şi poluarea din oraş. Nu e prima data când pietonii au la dispoziţie întregul bulevard. Anul trecut, în luna septembrie, acesta a fost închis circulaţiei, ca parte a evenimentului Ziua Europeană fără maşini. Hidalogo a mai spus că la următorul eveniment de acest fel în Paris nu va mai circula niciun autoturism. Cu muzee, teatre şi magazine de lux, Champs Elysées este o atracţie turistică majoră. Bulevardul cu zece benzi şi lung de doi kilometri porneşte din Place de la Concorde şi ajunge la Arcul de Triumf.