„Douăsprezece civili de naţionalităţi diferite au fost răniţi pe aeroportul Abha după ce apărarea saudită a distrus o dronă lansată în direcţia sa„, a anunţat coaliţia, citată de agenţia oficială saudită SPA, preluată de Reuters.
Situat în sud-vestul Arabiei Saudite, în apropiere de de frontiera cu Yemen controlat în mare parte de rebelii houthi, aeroportul Abha este vizat cu regularitate de aceştia, deşi de obicei aceste tentative nu se soldează cu victime.
În Jazan, o regiune frontalieră cu Yemenul vizată şi ea frecvent, două persoane au murit şi şapte au fost rănite la sfârşitul lui decembrie, în primul atac soldat cu victime în Arabia Saudită revendicat de rebelii din Yemen în peste trei ani.
Războiul din Yemen a provocat una dintre cele mai grave catastrofe umanitare din lume. Potrivit ONU, în şapte ani de conflict, cel puţin 377.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, în mare majoritate din cauza consecinţelor indirecte ale luptelor, precum foametea şi bolile.