A fost masacru la clubul din Colorado Springs, Colorado. Localul este cunoscut ca fiind al comunității LGBT. Potrivit poliției, 5 oameni au murit și alți 18 au fost răniți în împușcăturile de la Club Q. Mulți dintre cei răniți se află în stare critică, în spitale, potrivit Daily Mail. Cel puțin 5 dintre aceștia se află la UCHealth Memorial Hospital Central din Colorado Springs, notează CNN.
Autoritățile au primit „numeroase” apeluri la 911 cu puțin înainte de miezul nopții, de la ora 23:57, după ce un bărbat a început să tragă asupra persoanelor din club.
„Au localizat o persoană, despre care credem că este suspectul din interior. În acest moment, suspectul este sub ingrijire medicală, dar este în arest”, a transmis poliția din Colorado, fără a dezvălui identitatea trăgătorului.
Poliția a evitat să vorbească despre un posibil motiv al deschiderii focului asupra celor din clubul de noapte. Nu a fost emisă nicio ipoteză legată de posibilă crimă motivată de ură, fiind vorba de un club al comunității LGBT.
Căpitanul de pompieri din Colorado Springs, Mike Smaldino, a anunțat că 11 ambulanțe au răspuns la fața locului după ce au fost primite mai multe apeluri la 911.
Poliția a anunțat că a fața locului sunt prezente și echipe al FBI pentru a preleva probe.
Într-o declarație pe rețelele de socializare, Club Q a spus că a fost „devastat de atacul fără sens asupra comunității noastre” și a oferit condoleanțe victimelor și familiilor acestora.
„Mulțumim reacțiilor rapide ale clienților eroici care l-au supus pe bărbatul înarmat și au pus capăt acestui atac de ură”, se arată în comunicat.
Foto: CNN