Zeci de mii de oameni protestează joi în capitala Franţei şi în alte oraşe faţă de proiectul legii muncii.
La începutul după-amiezii au izbucnit confruntări violente la Paris după ce unii manifestanţi au atacat forţele de ordine, relatează France Presse. Nouă protestatari au fost reţinuţi de poliţişti.
La presiunea străzii şi în contextul în care Franţa riscă să fie paralizată cu numai două săptămâni înainte de Euro 2016, premierul Manuel Valls a spus că există posibilitatea de a face "modificări" la text.