"Revendicăm în numele tuturor mujahedinilor atacul asupra taberei de la Kidal" care este "un răspuns la violarea pământurilor noastre de către dușmani ai islamului", a declarat, într-o scurtă conversație telefonică, Hamadou Ag Khallini, un lider al Ansar Din, grupare jihadistă a fostului lider rebel tuareg malian Iyad Ag Ghaly, scrie Agerpres.
Doi soldați din Guineea din cadrul Căștilor Albastre și un angajat civil al MINUSMA și-au pierdut viața în acest atac cu rachete care a făcut și 20 de răniți, potrivit unui bilanț oficial al misiunii ONU.
MINUSMA este misiunea ONU de menținere a păcii cea mai costisitoare în vieți omenești după Somalia între 1993 și 1995.
Ansar Din este un aliat al organizației Al Qaida din Maghrebul Islamic (AQIM) și Frontului de eliberare din Macina (FLM), o grupare jihadistă din centrul Mali.
FLM a revendicat atentatul de la 20 noiembrie contra hotelului Radisson Blu din Bamako, revendicat în aceeași zi și de grupul jihadistului algerian Mokhtar Belmokhtar, Al-Mourabitoun, care însă a precizat că la atac a participat și AQMI.