Maica Tereza a fost sanctificată, duminică, de Papa Francisc, în faţa a zeci de mii de pelerini care au ajuns la Vatican înainte de răsărit din mai multe colţuri ale lumii.
Cardinalul Angelo Amato a citit o scurtă biografie a realizărilor Maicii Tereza, apoi Papa a canonizat-o în numele Bisericii Catolice.
”După deliberări şi rugăciuni, şi după ce am căutat sfatul mai multor fraţi episcopi, o declarăm şi definim pe Binecuvântata Tereza din Calcutta sfântă şi o alăturăm sfinţilor, hotărând să fie venerată ca atare de întreaga Biserică”, a spus Papa Francisc.
Sute de călugărite ale Missionaries of Charity au participat la eveniment, alături de 13 şefi de state şi de guverne. Un număr de 1.500 de oameni fără adăpost din Italia au fost aduşi cu autobuze la Roma şi au primit locuri speciale în cadrul ceremoniei. Lor le-a fost oferit şi un prânz, bazat pe pizza, care le-a fost servit de 250 de maici şi preoţi ai ordinului Sisters of Charity.
”Şi-a dat inima lumii. Milă, iertare, lucruri bune. Este inima unei mame a săracilor”, a spus un pelerin pentru agenţia Associated Press.
Ceremonia de la Vatican a putut fi urmărită pe ecrane de mari dimensiuni amplasate la Mother House din Calcutta. ”Este o zi de sărbătoare şi mulţumire şi de multe, multe binecuvântări”, a spus Mary Lysa, de la Mother House.
Cunoscută pentru munca în beneficiul nevoiaşilor din India, unde şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă, două vindecări miraculoase, după moartea Maicii Tereza, în 1997, au fost atribuite demersurilor sale.
Laureată a premiului Nobel pentru pace pe 1979, ea şi-a dedicat întreaga viaţă ajutorării săracilor, bolnavilor şi orfanilor. Maica Tereza a fost beatificată în 2003, de Papa Ioan Paul al II-lea. Beatificarea, care necesită înfăptuirea unui miracol, este ultima etapă înainte de sanctificare.
Totuşi, există mai multe voci care au criticat activitatea ei. Mai multe persoane au atras atenţia asupra lipsei normelor de igienă în spitalele conduse de comunitatea sa de călugăriţe şi că Maica Tereza ar fi acceptat bani din partea dictatorilor pentru acţiunile sale caritabile.
În 2002, Vaticanul a stabilit că o femeie din India care avea o tumoare la stomac a fost vindecată miraculos, după ce s-a rugat la Maica Tereza.
Papa Francisc a recunoscut, în urmă cu un an, un alt miracol, atribuit Maicii Tereza - vindecarea inexplicabilă a unui bărbat care suferea de o maladie cerebrală mortală.
De obicei, este nevoie de zeci de ani ca oamenii să fie sanctificaţi, însă beatificarea acordată de Papa Ioan Paul al II-lea a grăbit acest proces. Papa Francisc va încheia sactificarea Maicii Tereza cu o ceremonie, în luna noiembrie.