„Vă mulțumesc tuturor celor care au mers la vot ieri. Celor care au avut încredere în mine. Știu că vă încearcă emoții dificile. E firesc să fie așa. Mă închin în fața celor care au parcurs mulți kilometri ca să ajungă la secțiile de vot. Respect oamenii care l-au votat pe oponentul meu. Dar timpul va arăta care sunt adevăratele lui valori. Aceste alegeri nu au fost nici corecte și nci libere. Oponenții noștri au folosit metode necinstite. Reiterez, cerem demisia șefei CEC și a ministrului de Externe”, a declarat Sandu.
Maia Sandu a declarat că toate eforturile echipei PAS, dar și PPDA sunt concentrate pe documentarea tuturor încălcărilor admise în ziua scrutinului, dar și pe deficiențele organizării votului, atât pe teritoriul țării, cât și în diasporă, unde mii de moldoveni nu și-au putut exercita dreptul la vot.
Maia Sandu și Andrei Năstase au anunțat că vor prezenta Curții Constituționale „dovezile privind fraudele admise în procesul electoral” și vor solicita să se expună asupra legitimității scrutinului. O decizie privind alăturarea către mișcarea protestatară, care cere la fel ca PAS demisia CEC-ului și a ministrului de Externe, Maia Sandu a declarat că va enunța după adresarea la Curtea Cosntituțională, notează ZDG.md.
Candidata proeuropeană a criticat instituțiile statului, despre care a afirmat că l-ar fi susținut pe Dodon și a subliniat că adevăratul câștigător al alegerilor este oligarhul Vladimir Plahotniuc.
Referitor la protestele din Chișinău, Sandu a declarat: "Cetățenii au dreptul să-și exprime punctul de vedere în raport cu modul cum au fost organizate aceste alegeri. Sper că instituțiile statului vor lua act de aceste acțiuni și să se întâmple niște demisii acolo".