MAE afirmă că "atitudinea este în contrast evident cu atmosfera de deschidere și relansare a dialogului bilateral manifestate cu ocazia recentelor consultări pe care ministrul român al afacerilor externe le-a avut la Budapesta, atât cu omologul ungar, cât și cu premierul ungar".
"Orice manifestare de tip revizionist, indiferent de forma pe care o îmbracă, este inacceptabilă, contrară realităților actuale și angajamentelor asumate în comun de România și Ungaria de a construi o relație bilaterală în parametrii definitorii ai instrumentului de bază care guvernează relația bilaterală, anume Tratatul privind înțelegerea, cooperarea și buna vecinătate între România și Republica Ungaria, semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996 și respectiv ai Parteneriatului Strategic, de la care, în acest an, se împlinesc două decenii", a transmis Ministerul român de Externe.