Kurzii, care trăiesc dispersaţi în mai multe ţări (Turcia, Siria, Iran, Irak) aşteaptă de mult un moment istoric pentru a cere comunităţii internaţionale dreptul de a se uni într-un singur stat. Pentru unii dintre ei momentul prielnic este dat de războiul din Siria şi de convulsiile prin care trece Irakul.
Kurzii irakieni, care sunt între cinci şi şapte milioane, au deja experienţa autonomiei obţinută după primul război din Golf, în 1991, iar acum încearcă să facă pasul cel mare spre independenţă, suscitînd nemulţumirea tuturor statelor din jur, în frunte cu autorităţile de la Bagdad. Curtea supremă irakiană le cere kurzilor irakieni să renunţe la referendum, dar la Erbil, capitala Kurdistanului irakian, acest apel rămîne fără ecou. In anii din urmă Kurdistanul irakian s-a construit tot mai mult ca un stat în stat, dispunînd, de exemplu, de propriile sale forţe de poliţie.
Turcia, unde trăiesc 15 milioane de kurzi, nu vede nici ea cu ochi buni mişcarea spre independenţă a kurzilor irakieni. In mod paradoxal, statele din regiune, care se află în conflict sau se înfruntă în numeroase privinţe, s-au coalizat brusc împotriva kurzilor separatişti şi a ideii de Kurdistan independent. Turcia, Iranul, Irakul, Arabia saudită, puterea de la Damasc, cărora li se adaugă şi Statele Unite, ridică vocea la unison cerîndu-le kurzilor irakieni să se liniştească. De notat că în Iran trăiesc şase milioane de kurzi, iar în Siria în jur de două milioane opt sute de mii. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va aborda subiectul legat de kurzi cu ocazia unei vizite pe care o va efectua pe 4 octombrie în Iran. El a şi anunţat că ţara sa împreună cu iranienii ar putea lansa operaţiuni comune împotriva miliţiilor kurde irakiene, ceea ce Teheranul a dezminţit.
Situaţia este extrem de complicată în regiune pentru că interesele geopolitice şi cele economice sunt mari şi uneori contradictorii. Turcia, de exemplu, nu doreşte dezmembrarea Irakului şi apariţia unui Kurdistan irakian independent, dar cîştigă anual zece miliarde de dolari datorită schimburilor cu kurzii irakieni. Aceştia din urmă, la rîndul lor, au interesul de a avea relaţii bune cu Turcia pentru că petrolul lor merge la export tranzitînd pe teritoriul turc.
Cum între timp au început să se agite şi kurzii din Siria, există posibilitatea ca la un moment dat autorităţile de la Ankara şi cele de la Damasc să încerce să găsească un teren de înţelegere, după ce pînă acum, din 2011 încoace, s-au aflat în conflict acut.
Franţa s-a aliniat pe poziţia americană precum şi a celorlalte ţări din regiune considerînd că referendumul de pe 25 septembrie este "o iniţiativă inoportună". Seful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, consideră că Bagdadul şi Kurdistanul irakian autonom trebuie să găsească o cale de înţelegere.
Mai rămîne însă o bănuială subterană. Kurzii s-au angajat cu un enorm elan în lupta împotriva jihadismului, şi există opinia că în spatele acestui angajament ar fi existat o promisiune occidentală legată de posibila creare a unui Kurdistan independent. Să considere, oare, kurzii din Irak că a venit acum momentul ca occidentalii să-şi respecte promisiunea? Întrebarea nu are răspuns deocamdată, nici oficial şi nici neoficial.
