LOTERIA VIZELOR. Acesta permite obţinerea vizelor de rezidenţă permanentă pentru Statele Unite.
Înscrierile se fac prin completarea unui formular pe internet, iar participarea este gratuită. Se poate înscrie oricine este absolvent de liceu cu diplomă de bacalaureat sau care a lucrat cel puţin doi din ultimii cinci ani într-o meserie solicitată în Statele Unite. Numele vor fi selecţionate în mod aleatoriu de un computer.
LOTERIA VIZELOR. Perioada de înscriere se încheie pe data de 3 noiembrie iar câştigătorii se vor anunţa pe 5 mai 2015.
LOTERIA VIZELOR. România nu este inclusă în programul Visa Waiver, care permite accesul pe teritoriul american fără viză. Şi asta pentru că ţara noastră nu îndeplineşte criteriul de aderare, care prevede o rată de refuz de trei procente. Aceasta era anul trecut la 11,5 la sută.