Renault, Nissan şi Mitsubishi au informat marţi că înfiinţează un nou organism care va gestiona alianţa celor trei producători auto şi va fi condus de preşedintele Renault, Jean-Dominique Senard, transmit DPA, Reuters şi Kyodo.
Cele trei companii auto nu au anunţat schimbări în structura acţionariatului.
"Noul Board operaţional al alianţei va gestiona cooperarea dintre Renault, Nissan şi Mitsubishi şi va căuta noi metode pentru a genera valoare acţionarilor şi angajaţilor companiilor", au anunţat într-un comunicat cei trei producători auto.
Decizia a fost anunţată la o conferinţă comună de presă care a avut loc marţi la sediul central al Nissan din Yokohama, Japonia.
Alături de Jean-Dominique Senard au fost prezenţi directorii generali ai Renault (Thierry Bollore), Nissan (Hiroto Saikawa) şi Mitsubishi (Osamu Masuko). Cei patru vor fi membrii noului organism care va gestiona alianţa.
Fostul şef al alianţei, Carlos Ghosn, eliberat miercuri din închisoare, nu a obţinut aprobarea Tribunalului din Tokyo pentru a participa la şedinţă.
Noul organism va permite o consultare mai strânsă între companii şi o gestionare a parteneriatului într-un mod mai echilibrat decât era în precedenta structură, când prea multă putere era concentrată în mâinile lui Ghosn, au precizat cei trei producători auto.
Deciziile vor fi luate prin consens, a anunţat Senard, care a dat asigurări că nu doreşte să fie ales preşedinte al Nissan, post devenit vacant după arestarea lui Ghosn în noiembrie, în urma acuzaţiilor de încălcare a legislaţiei financiare şi abuz de încredere.
Analiştii consideră că este o perioadă dificilă pentru Renault - Nissan - Mitsubishi, în condiţiile în care pe cele mai mari pieţele auto globale - China, SUA şi Europa - cererea pentru maşini este în scădere. Aceştia avertizează că alianţa este esenţială în cazul în care companiile vor să rămână competitive într-o industrie în care mărimea reprezintă un avantaj crucial.
Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.
În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.