"Măsuri suplimentare" sunt avute în vedere împotriva acestuia, în urma dezvăluirii acestor donaţii de la un susţinător al partidului, John Longhurst, datând din 2001.
Biroul instalat într-un fost hambar, la Littlehampton, a fost verificat anterior anul acesta şi s-a descoperit că a fost cheltuită suma de 17.000 lire sterline (peste 21.200 de euro), în afară de chirie, cheltuieli cu personalul şi facturi pentru echipament şi comunicaţii.
Farage a negat că abuzează su profită de sumele primite ca eurodeputat şi afirmă că o "parte corectă" a fost utilizată pentru plata curentului electric.
Informaţii despre transformarea hambarului de cereale de la West Sussex au ajuns la Comisia Electorală, care a efectuat investigaţii. Potrivit legislaţiei în domeniu (Political Parties, Elections and Referendums Act 2000), Farage era obligat să raporteze donaţiile Comisiei în 30 de zile de la efectuarea acestora. El a declarat donaţiile de la Longhurst la Parlamentul European (PE), dar nu şi organismului din Marea Britanie, până la 16 mai.
"După ce am aflat despre eventuale donaţii neraportate, am purtat o corespondenţă cu domnul Farage", a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei, precizând că acest lucru a condus la raportarea donaţiilor. "Nu am luat încă o decizie cu privire la măsuri suplimentare împotriva domnului Farage, pentru raportarea donaţiei târziu", a adăugat ea, precizând că organismul independent continuă să analizeze informaţiile furnizate de acesta.
Farage riscă, pentru declararea donaţiilor cu întârziere, o pedeapsă care poate merge de la o amendă în valoare de 20.000 de lire sterline (peste 25.000 de euro) şi până la un an de închisoare.
"În fiecare an, începând din 2001, Farage a declarat la Parlamentul European un birou pentru care nu plăteşte chirie, de la J Longhurst Ltd", a declarat un purtător de cuvânt Ukip, precizând că sediul a fost utilizat de Farage în calitate de eurodeputat, motiv pentru care a considerat că PE este locul unde trebuie să o declare, aşa cum a fost consiliat.