În interviul oferit pentru Tatler, Ayshat a onorat obiceiurile musulmane și a dezvăluit că soțul său are 19 ani și este fiul unui coleg de clasă de-al tatălui, care și-a pierdut viața.
„Tânăra își alege drumul cerând sfatul de la soțul său. Bărbații nu interzic femeilor accederea la studii. Printre femeile noastre există numeroși poeți, activiști civici, medici și jurnaliști. Este important ca și unii, și alții, să respecte Cartea Sfântă. Dacă femeia o respectă, devine o soție și o mamă ideală. De aceea avem și mai puține divorțuri”, spune Ayshat.
Tânăra a mai specificat în interviu că și-a dorit să poarte hijab și șă memorizeze fragmente din Coran.
„Există zeci de modalități de legare a hijabului, iar în familia noastră, fetele încep să îl poarte de la vârsta de 10 ani. Există fete care urmează acest obicei cu tot sufletul, dar există și tinere impuse de părinți să facă asta. Pentru mine a fost o decizie personală. Tatăl meu zicea că ar fi cel mai fericit om de pe pământ dacă fetele lui ar accepta să poarte hijab. Iar eu am început să îl port. Pentru mine, fericirea părinților este cea mai importantă.”
Înainte de a se căsători, tinerii se cunoșteau de 2 săptămâni, iar acum locuiesc într-o casă a lor, situată la 5 minute distanță de reședința Kadîrov, unde liderul de la Groznîi educă alți 11 copii -Kadîrov fiind un susţinător al poligamiei şi având el însuşi două soţii. Ayshat spune că în familia lor se respectă o disciplină foarte strictă, iar frații și surorile sale merg la școală, la sala de sport și la dansuri, neavând nicio secundă liberă.
„Știm că tot ce facem noi trebuie să fie ideal, pentru că purtăm cu adevărat o mare răspundere în fața părinților noștri”, mai susține tânăra.
Ayshat a început să-și construiască deja cariera de designer vestimentar, preluând de la mama sa brandul Firdaws, sub umbrela căruia a debutat cu o primă colecție.
Tânăra mai deține și o cofetărie cu denumirea „Paris”, de unde Ramzan Kadîrov a realizat primul său story pe Instagram.