În cadrul Conferinței pentru Securitate de la Munchen, șeful diplomației ruse a spus că țara sa dorește o ordine mondială "post-occidentală".
''Nu suntem de acord cu cei care acuză Rusia de tentativă de a distruge ordinea mondială liberală. Criza acestui model era programată întrucât conceptul de globalizare politică și economică a fost construit de o elită de state pentru a le domina pe celelalte'', a afirmat Lavrov.
''Liderii responsabili trebuie să facă o alegere. Sper că această alegere va fi cea a unei ordini mondiale democratice și juste. Dacă vreți, numiți-o 'post-occidentală' '', a continuat el. În opinia sa, în această nouă ordine mondială, fiecare stat suveran va căuta 'echilibrul între interesele sale și cele ale partenerilor săi', relatează agerpres.ro.
Referitor la relațiile Rusiei cu SUA, ministrul de Externe rus a estimat că ele trebuie să fie "pragmatice și bazate pe respect reciproc". ''Ce relații dorim să avem cu Statele Unite? Relații pragmatice de respect reciproc, de recunoaștere a responsabilității noastre (comune) pentru stabilitatea lumii'', a subliniat Serghei Lavrov.
Pe de altă parte, Lavrov le-a cerut Kievului și rebelilor din estul Ucrainei să reia dialogul.
El a precizat că nu "a văzut nicio" acțiune care să indice faptul că Moscova a comis atacuri cibernetice din timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din SUA, din noiembrie anul trecut, și a accentuat că Rusia nu dorește ca cetățenii săi să fie implicați în infracțiuni cibernetice.
Discursul oficialului rus la Conferința pentru Securitate de la Munchen a survenit la câteva ore după cel al vicepreședintelui american Mike Pence, care a dat noi asigurări aliaților europeni ai SUA în legătură cu intențiile președintelui Donald Trump.