În cel mai important eveniment electoral de la victoria Partidului Conservator în alegerile parlamentare din mai anul trecut, electoratul britanic a ales joi peste 2.700 de oficiali în 124 de consilii locale și trei parlamente regionale.
Scrutinul este considerat un adevărat test pentru Jeremy Corbyn, la opt luni de la preluarea șefiei Partidului Laburist.
După numărarea a mai mult de jumătate din voturile exprimate în Anglia, Partidul Laburist a pierdut 28 de locuri. La nivelul întregii țări, Partidul Laburist ar putea pierde până la 150 de locuri, potrivit unor estimări realizate de Universitatea din Plymouth.
Laburiștii au înregistrat deja o scădere semnificativă, de 9% din voturi în Scoția și aproape 8% în Țara Galilor, față de precedentul scrutin la nivel local.
Amploarea problemelor din interiorul acestei formațiuni a fost mai evidentă în Scoția, unde Partidul Național Scoțian (SNP) ar urma să dețină 56 de locuri în parlamentul regional, conservatorii șase locuri și laburiștii doar trei.
Dacă rezultatele sondajelor la ieșirea de la vot se confirmă, atunci aceste alegeri vor reprezenta un verdict negativ pentru Corbyn ca președinte al Partidului Laburist britanic.
În ceea ce privește Londra, candidatul laburist Sadiq Khan are mari șanse să devină primul primar musulman al capitalei Regatului Unit, el fiind creditat într-un sondaj YouGov cu 43% din intențiile de vot ale londonezilor, față de 32% pentru contracandidatul său conservator, Zac Goldsmith.
Rezultatele finale ale scrutinului londonez, unde prezența la vot a fost de circa 37%, vor fi anunțate vineri în jurul prânzului, ora locală.