Echipele de salvare au dificultăți în a se deplasa în anumite zone afectate. Zeci de mii de persoane și-au pierdut casele și riscul de boli este ridicat. Numărul persoanelor fără adăpost sau care au nevoie de ajutor alimentar este estimat la 140.000. Aproximativ 24.000 de case au fost distruse în totalitate și alte mii au fost avariate, potrivit Crucii Roșii.
PROMOTIE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE DE ULTIMA ORA AICI!!!
"Din ceea ce am văzut-o, este evident că aceasta este o catastrofă foarte gravă și complexă", a declarat Chris Staines, șeful unei delegații a Crucii Roșii în Coreea de Nord, care a vizitat zonele afectate. ''Apele au venit cu forță atât de mare, încât au distrus totul în calea lor. Persoanele strămutate sunt acum într-o situație foarte dificilă și există riscul unui nou dezastru, mai ales în plan sanitar", a adăugat Staines.
Crucea Roșie a declarat că 100.000 de locuitori din Hoeryong, oraș din nordul țării, nu mai au acces la apă potabilă și că în întreaga zonă 600.000 de persoane sunt afectate de penuria de apă.
De asemenea, dezastrul ar putea agrava situația alimentară deja foarte precară în Coreea de Nord, deoarece au fost inundate 16.000 de hectare de teren agricol, cu câteva săptămâni înainte de recoltarea porumbului și a orezului.
În lipsă de infrastructuri și facilități adecvate, Coreea de Nord este deosebit de vulnerabilă la dezastre naturale, în special la inundații, cauzate mai ales de defrișarea dealurilor.
În vara anului 2012, inundații și alunecări de teren provocate de ploi torențiale s-au soldat cu 169 morți, 400 dispăruți și 212.200 de persoane strămutate, devastând 650 km2 de teren agricol, potrivit presei oficiale nord-coreene.
Inundațiile și ploile abundente s-au numărat, de asemenea, printre cauzele foametei severe dintre 1994-1998, care a făcut sute de mii de morți.