"Forţele ruse se retrag progresiv de la frontieră", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kiev, Oleksei Dmitraşkivski. "Probabil are legătură cu nevoia de a asigura o înlocuire. Cealaltă ipoteză este că ar avea legătură cu negocierile dintre Rusia şi Statele Unite" de duminică seara de la Paris.
Joi, preşedintele Consiliului de securitate naţională ucrainean, Andrei Parubi, a afirmat că Moscova a comasat 100.000 de militari de-a lungul frontierei cu Ucraina. Statele Unite au vorbit de prezenţa a 20.000 de militari şi fac din retragerea forţelor o condiţie prealabilă la orice ieşire din criză, aşa cum a reiterat, duminică, la Paris secretarul de Stat american John Kerry după o întrevedere cu omologul său rus, Serghei Lavrov.
Rusia a negat că a comasat trupe la frontieră, explicând că recentele inspecţii internaţionale nu au decelat nicio activitate militară neobişnuită şi acuzând occidentalii de rea credinţă.
Sâmbătă, Lavrov a afirmat că Moscova nu "are absolut nicio intenţie sau interes" de a trece frontiera cu Ucraina.