"A fost un schimb de opinii foarte aprofundat despre implicaţiile atât militare, cât politice, ale angajării sporite a Rusiei în Siria", a declarat pentru presă, sub protecţia anonimatului, un oficial american de rang înalt, care a adăugat că întâlnirea a avut scopul să o pregătească pe cea de luni între preşedinţii american şi rus.
Kerry şi Lavrov "au discutat nu doar despre dezescaladarea conflictului ci, în măsura în care este posibil, despre o revenire la negocierea unei căi de înaintare către o tranziţie politică", a mai declarat acest oficial. "Ei au discutat despre diverse modalităţi de a analiza acest lucru", a precizat el. "
Dezescaladarea conflictului" este o expresie prin care diplomaţii desemnează evitarea unor incidente neintenţionate sau accidente între diverse forţe militare care operează în acelaşi teatru. Rusia părea să preia iniţiativa în cadrul eforturilor internaţionale de a pune capăt conflictului din Siria duminică, în timp ce Washingtonul încerca să elaboreze o nouă strategie în această ţară, iar Franţa şi-a trimis avioanele să bombardeze ţinte ale grupării Statul Islamic (SI).
"Suntem îngrijoraţi cu privire la felul în care vom avansa", a declarat Kerry pentru presă. Potrivit unor oficiali americani, el lucrează la o nouă iniţiativă politică, la New York, care să includă Rusia şi puteri-cheie din Orientul Mijlociu. Secretarul de Stat american a discutat despre Siria şi cu ministrul iranian de Externe, sâmbătă, tot la New York, unde se desfăşoară Adunarea Generală a ONU.
Însă, preşedintele rus Vladimir Putin, care urmează să se întâlnească cu preşedintele american Barack Obama luni, a luat în derâdere eforturile Statelor Unite de a pune capăt războiului din Siria, care a provocat un aflux de refugiaţi către statele din regiune şi Europa.