'Sindicatul cere o anchetă riguroasă. Jurnalistul independent Evany José Metzker a fost avertizat că se expune pericolului investigând traficul de droguri și prostituția infantilă în această regiune violentă', a declarat un purtător de cuvânt al sindicatului jurnaliștilor din Minas Gerais.
Metzker (67 de ani), care efectua o anchetă de trei luni în această regiune din Vallée de Jequitinhonha pentru o serie de reportaje, a dispărut cu cinci zile în urmă.
Trupul său a fost descoperit luni de poliție într-o stare avansată de descompunere. El a fost decapitat, având urme de violențe și mâinile legate, potrivit poliției locale citate de cotidianul Extra.
O analiză inițială a Institutului de Medicină Legală din localitatea Teŕłfilo Otoni nu a putut stabili cu exactitate cauzele decesului reporterului specializat în articole politice și activitatea poliției. Corpul său neînsuflețit a fost transferat în capitala statului Belo Horizonte pentru o expertiză mai specializată.
După această nouă expertiză, corpul său va fi redat familiei acestuia care trăiește în Medina, localitate situată, de asemenea, în Valea Jequitinhonha, una dintre cele mai sărace zone din Brazilia.
Potrivit familiei, un informator anonim a condus poliția până la zona împădurită unde se afla trupul decapitat al jurnalistului.
Sindicatul jurnaliștilor brazilieni denunță, într-un comunicat, 'un atentat împotriva libertății și a dreptului la informare'.
Poliția nu exclude teza unei 'crime pasionale', potrivit comisarului Fabricia Nunes Noronha, însărcinat cu dosarul acestui asasinat.