Denunțând "încălcarea" drepturilor acestora, Curtea Constituțională a Turciei a ordonat joi eliberarea lui Can Dündar, redactor-șef al jurnalului de opoziție, și a lui Erdem Gül, șeful subredacției de la Ankara, care au fost așteptați de rude și simpatizanți la poarta închisorii Silivri de la periferia Istanbulului, scrie Agerpres.
"Este o decizie istorică", a declarat Can Dündar la ieșirea din închisoare, citat de agenția de presă Cihan.
"Ea se aplică tuturor colegilor noștri, libertății presei și libertății de exprimare", a adăugat el.
Subliniind cu ironie că data eliberării lor, 26 februarie, coincide cu ziua de naștere a președintelui Recep Tayyip Erdogan, Can Dündar a declarat: "Suntem foarte fericiți să sărbătorim aniversarea sa și eliberarea noastră".
Adversari înverșunați ai regimului islamist-conservator din Turcia, cei doi jurnaliști sunt acuzați de spionaj, divulgarea unor secrete de stat și tentativă de lovitură de stat și au fost trimiși la închisoare la sfârșitul lunii noiembrie.
În cauză, difuzarea în mai a unui articol și a unei înregistrări video despre interceptarea de către jandarmii turci, în ianuarie 2014, la granița siriană, a unor camioane ale serviciilor secrete turce (MIT) care transportau arme destinate rebelilor islamiști sirieni.
Procuratura din Istanbul a cerut pentru ei cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul Penal turc, închisoarea pe viață, și a fixat data deschiderii procesului lor pe 25 martie.